miros de ploaie ÅŸi fluturi cu aripi de dor

Ca în fiecare duminică am creat pe pagina mea de facebook aşa zisa "Seara artistului", iar pentru azi l-am ales pe Dinu Olăraşu...
Se poate să fie ploaia, se poate să fie melodiile lui, ce au un efect aparte asupra mea, se poate să fie timpul...

simt în coşul pieptului un dor imens, care îmi pare că se măreşte cu fiece minut. fluturi zboară din pieptul meu, fluturi cu aripi de dor...zboară până în adâncul cerurilor acoperit de norii de ploaie, care nu vor şi nu vor să mai plece.
Ploile le udă aripile şi ei se izbesc de astfaltul murdar şi plin de gropi ale oraşului ăsta mort şi gri... Doar unii mai supravieţuiesc şi ei fie se întorc la mine, fie zboară până la tine şi-ţi dau de ştire că mi-e dor...E ciudat să simţi dor pentru cineva pe care l-ai văzut numai o singură dată şi pe care l-ai auzit de vreo trei sau patru ori...Mă gândesc că foarte multe lucruri se întâmplă fără ca fiinţa asta superioară în gândire care se numeşte om, să-şi poată explica...

Mi-am amintit azi de o scrisoare începută săptămâna trecută pe care nu ştiam sigur dacă să o trimit sau nu...nu am luat încă o hotărâre, dar cred că ea va fi una din acele scrisori fără destin despre care vorbeam în încercarea mea de roman... şi acela început şi neterminat desigur ca şi aceată scrisoare
Nu ştiu unde este scrisoarea însă nu vreau să o găsesc pentru că sigur o să fiu tentată să o pun în cutia de scrisori..



P.S. Am citit ieri pe blogul lui Vali M. asta: "Căci doar cine va învăţa să zboare, va moşteni taina suavă a zărilor..." mi-a plăcut atât de mult încât sper să nu se supere că mi-am permis să-l citez...:) Eu rămân cu dorul meu şi vă doresc să "învăţaţi să zburaţi!" :)