Ne picură toamna cu galben pe umeri
Şi totul miroase a ploaie şi dor
Septembrie plânge multicolor,
Pentru noi de azi, pentru noi de ieri
Şi-n cameră-i dans cu miros de tei,
Iar sufletul saltă-n îmbrăţişarea ei
Şi-n zâmbetu-i frânt ca un stol de cocori
Apusul depune suave chemări
Marea-i departe şi tu, şi tu mori
Priveşte iar toamna, trăieşte în noi
Ascunde-te-n soare, ascunde-te-n nori
Şi toarce-ţi văratic cuvântul de soi
Iubeşte pământul, nu da înapoi
Căci cheia e gândul ce-ascunde comori.
7 septembrie 2011
Această poezie nu îmi aparţine în totalitate. Este vorba despre un joc pe care i l-am propus unui prieten. Am început eu cu primele două versuri, iar el a continuat cu următoarele două şi tot aşa. Am hotărât că vom termina poezia, dar până atunci o postez nefinisată, să zicem.
Aşadar drepturile de autor se împart între mine şi domnul V. Mihă, căruia îi mulţumesc pentru că a acceptat să se joace cu mine astfel!
Această poezie nu îmi aparţine în totalitate. Este vorba despre un joc pe care i l-am propus unui prieten. Am început eu cu primele două versuri, iar el a continuat cu următoarele două şi tot aşa. Am hotărât că vom termina poezia, dar până atunci o postez nefinisată, să zicem.
Aşadar drepturile de autor se împart între mine şi domnul V. Mihă, căruia îi mulţumesc pentru că a acceptat să se joace cu mine astfel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu