duminică, 11 martie 2012

Poveste cu Martie pe gene



Zăpada se topește în fiecare zi tot mai mult, gheața dispare făcând loc razelor de soare să usuce asfaltul. Copacii se dezbracă de povara ierni, gata să poarte haina primăverii. Copii cu fețe colorate de zâmbete sunt oriunde ai privi, adolescenți îndrăgostiți merg fericiți mână în mână, oameni în vârstă joacă rummy sau table în parc, foarte aproape de locul de joacă al copiilor.
Dimineața când soarele abia se trezește, iar iubitul ei încă doarme, ea se furișează jos din pat, pregătește ceva de mâncare în fugă, cafea pentru doi, iar apoi merge să-l trezească cu un sărut jucăuș pe nas și un Bună dimineața, iubitul meu! ...El zâmbește alintat și deschide ochii puțin, din cauza luminii mult prea puternice. Așa își încep ziua...Visau de mult la diminețile astea împreună, iar acum că le aveau, profitau întru totul de ele. Încă o zi plină, începută cu o cafea bună și cu toată dragostea adunată în doi ani și ceva. Totul a început așa fără să știi cum sau când, dragostea a crescut tot mai mult, fericirea celuilalt devenind motivul propriu de fericire.
Zilele lor erau pline: de la aglomerația de la metrou, până la cursurile obositoare de la facultate, dar serile și după amiezile erau ale lor!
Întotdeauna găseau alinare în brațele celuilalt. Ei îi plăcea să adoarmă cu capul pe pieptul lui, iar lui îi plăcea să se joace cu degetele pe corpul ei, urmărind linia șoldurilor și a feței. Mereu i-au plăcut ochii lui, mai ales în lumina caldă a soarelui. I-ar fi privit minute-n șir, fără să-i dispară măcar o secundă zâmbetul de pe buze. De multe ori a stat și l-a privind crescându-i zâmbetul din ce în ce mai mult..Își amintea de data când a întrebat-o Dansăm? pe muzica ce se auzea de la un etaj mai sus, un vals pe acorduri de pian, încălțată în pantofi orange, deși nici unul dintre ei nu se pricepea la dansul în pereche. Cu toate astea s-au potrivit de la primii pași...râdeau și se iubeau din priviri. Își aduce aminte cu drag de tot ce au petrecut împreună..de la prima oară când ea i-a încurcat numele, de la ziua în care l-a făcut să aștepte 20 de minute, până la prima oară când l-a luat de mână și primul sărut. La început era noul ei coleg de chitară, iar mai apoi a devenit omul cu care vrea să petreacă mult timp din viața ei, cel cu care vrea să-și împartă fericirea și tristețea.

Acum aveau doi ani împreună și de ceva timp locuiau sub același acoperiș făcând visele să devină realitate!

duminică, 4 martie 2012

Poezie...


Așa se sfarmă secundele-n perete
Și te aștept iubite, pe-ndelete
Pierduți sub așternut să fim
Să ne iubim, să nu mai știm!

Și tot așa dorința-mi crește
Și plâng ca un copil, prostește,
Dar tot ca un copil iubesc
Și pur și sincer îmi doresc.

Nu vreau decât să fie bine
Și poate-i mult și mi-e rușine
Căci stau și sper și mă gândesc
Cum să fac să nu greșesc?

Din când în când secundele pocnesc
Inima mi-e ca un ceas, iubesc
Minutele trecând greșesc,
Dar te iubesc...iubesc...iubesc.