În seara asta luna e atât de frumoasă...Şi deşi în scădere, lucru ce-mi trimite un dram de melancolie, aş privi-o ore-n şir. Nu mi-e somn...şi poate singura masă de azi m-a făcut să vin la bucătărie, dar sigur şi amintirea acelei seri, ce o port cu atâta drag în suflet. Mi-am pus de ceai...merg să aduc flori de tei, revin...Ah...vrei şi lămâie că parcă am...Mi-l amintesc cum stătea pe scaunul pe care acum stau eu, cum zâmbea şi cum mă studia...Cana e aceeaşi, zahărul s-a topit, iar lămâia îşi cântă valsul liniştită.
"N-ai să vii"- aşa spune o melodie...simt un soi de revoltă faţă de mine şi furie faţă de cei doi tânţari ce mi-au muşcat din scobitura piciorului, ca să-şi potolească setea...
Aş vrea să mi-o potolesc şi eu...Să-mi potolesc setea asta de tine sau dacă nu se poate, atunci să o alung cumva...
Mai sorb o gură de ceai şi îmi amintesc de prima scrisoare pe care am scris-o, cu speranţa că îşi va găsi răspunsul, dar nu a venit nici acum şi poate nici va' vea să vină.
Ciudat că ceaiul e încă dulce...asta după ceva pâine prăjită, cu dulceaţă de vişine (deh..foamea) Aş vrea să mi se cureţe cerul sufletului de nori, ori să dea o furtună zdravănă, dar măcar să pot vedea curcubeul apoi. Aş vrea să dau timpul înapoi...măcar să mai simt bucuria de atunci....Mi-a fugit somnul dea binelea..cine ştie poate e şi el amorezat şi stă la pândă.
Cât de bun am făcut ceaiul ăsta! Preferam să umplu două căni...O să o umplu doar pe a mea, de două ori...
Dorul doare cel mai tare şi deşi sunt multe lucruri care mă deranjează, nu am niciun drept să le rostesc. În definitv habar nu am ce însem pentru el, dacă însemn...
Mă copleşesc gândurile...noapte bună ţi-am urat deja de două seri, răspuns nu mai aştept, nu mai aştept nimic, dar jalnic sper...Stele, Vis, sora mea, Lună, fratele tău, Soare..unde au fugit cu toţii? unde am fugit noi? Se termină pasta de la pix, asta e singura hârtie pe care am găsit-o, iar acesta, este singurul pix. Cana de ceai se cere umplută, deşi nu s-a golit jumătate.
În afara chitării şi pianlui care se aud din boxele de pe bufet...din când în când se aud câinii, nervoşi, ori poate întărâtaţi.
Deja e 01:35...mi-e gândul departe călător şi mintea îmi umblă hai hui prin amintiri. Mi-e cald şi parcă frig..tremur...hai să mergem, să nu răceşti!...
Nici nu ştiu când am umplut o pagină..nici nu ştiu de ce scriu, dar sunt atâtea lucruri pe care nu le ştiu aşa că nu ştiu de ce mă mai întreb...Un fluture a intrat în bucătărie şi acum zboară bezmetic pe aici..
Şi cu visul ăla cum rămâne? Da, cel în care ea se trezeşte dimineaţa, şi cu cămaşa lui pe ea, vine la bucătărie să facă un ceai, iar el o surprinde, o ia în braţe şi o sărută...Cu el cum rămâne? Cu mine cum rămâne...Noi nu cred că am fost.
Să o lăsăm aşa deocamdată...Da?! Aşa cum?!
Hai să numărăm stele! Hai să facem morile de vânt să se învârtă împotriva vântului! Hai să facem vise! Hai să fugim undeva! Hai să lăsăm ce-a fost! Hai să dormim(că poate e târziu)! Hai să-i cerem un sfat bătrânului Orion!A doua cană de ceai nu mai e ca prima...Mai trebuie puţin zacăr...Mult mai bine acum! Pe umărul drept îmi stă încă de când m-am născut constelaţia Triunghiul.
Hai să nu o lăsăm aşa!
"Hai, măi câine, nu mă mai speria cu lătratul...!"
Ultima sorbitură mereu e cea mai dulce...Tu ai stors toată lămâia, trebuie să nu fi fost prea grozavă.
Pfai...s-a făcut 02:00...ceaiul e pe sfârşite, iar spatele începe să doară....Somnul nu-mi trage de pleoape, dar avem nevoie şi de asta...Închei, cu puţin optimism, dar cu gând bun...
Se apropie dimineaţa, iar noi ne îndepărtăm, cu toţii...
Noapte bună!
Ceai mai este!
Luna încă străluceşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu