duminică, 11 martie 2012

Poveste cu Martie pe gene



Zăpada se topește în fiecare zi tot mai mult, gheața dispare făcând loc razelor de soare să usuce asfaltul. Copacii se dezbracă de povara ierni, gata să poarte haina primăverii. Copii cu fețe colorate de zâmbete sunt oriunde ai privi, adolescenți îndrăgostiți merg fericiți mână în mână, oameni în vârstă joacă rummy sau table în parc, foarte aproape de locul de joacă al copiilor.
Dimineața când soarele abia se trezește, iar iubitul ei încă doarme, ea se furișează jos din pat, pregătește ceva de mâncare în fugă, cafea pentru doi, iar apoi merge să-l trezească cu un sărut jucăuș pe nas și un Bună dimineața, iubitul meu! ...El zâmbește alintat și deschide ochii puțin, din cauza luminii mult prea puternice. Așa își încep ziua...Visau de mult la diminețile astea împreună, iar acum că le aveau, profitau întru totul de ele. Încă o zi plină, începută cu o cafea bună și cu toată dragostea adunată în doi ani și ceva. Totul a început așa fără să știi cum sau când, dragostea a crescut tot mai mult, fericirea celuilalt devenind motivul propriu de fericire.
Zilele lor erau pline: de la aglomerația de la metrou, până la cursurile obositoare de la facultate, dar serile și după amiezile erau ale lor!
Întotdeauna găseau alinare în brațele celuilalt. Ei îi plăcea să adoarmă cu capul pe pieptul lui, iar lui îi plăcea să se joace cu degetele pe corpul ei, urmărind linia șoldurilor și a feței. Mereu i-au plăcut ochii lui, mai ales în lumina caldă a soarelui. I-ar fi privit minute-n șir, fără să-i dispară măcar o secundă zâmbetul de pe buze. De multe ori a stat și l-a privind crescându-i zâmbetul din ce în ce mai mult..Își amintea de data când a întrebat-o Dansăm? pe muzica ce se auzea de la un etaj mai sus, un vals pe acorduri de pian, încălțată în pantofi orange, deși nici unul dintre ei nu se pricepea la dansul în pereche. Cu toate astea s-au potrivit de la primii pași...râdeau și se iubeau din priviri. Își aduce aminte cu drag de tot ce au petrecut împreună..de la prima oară când ea i-a încurcat numele, de la ziua în care l-a făcut să aștepte 20 de minute, până la prima oară când l-a luat de mână și primul sărut. La început era noul ei coleg de chitară, iar mai apoi a devenit omul cu care vrea să petreacă mult timp din viața ei, cel cu care vrea să-și împartă fericirea și tristețea.

Acum aveau doi ani împreună și de ceva timp locuiau sub același acoperiș făcând visele să devină realitate!

duminică, 4 martie 2012

Poezie...


Așa se sfarmă secundele-n perete
Și te aștept iubite, pe-ndelete
Pierduți sub așternut să fim
Să ne iubim, să nu mai știm!

Și tot așa dorința-mi crește
Și plâng ca un copil, prostește,
Dar tot ca un copil iubesc
Și pur și sincer îmi doresc.

Nu vreau decât să fie bine
Și poate-i mult și mi-e rușine
Căci stau și sper și mă gândesc
Cum să fac să nu greșesc?

Din când în când secundele pocnesc
Inima mi-e ca un ceas, iubesc
Minutele trecând greșesc,
Dar te iubesc...iubesc...iubesc.

marți, 28 februarie 2012

25 de ani...




25 de ani alături...La mulți ani, alor mei părinți! Întotdeauna m-a bucurat să văd oameni în vârstă care merg de mână pe stradă, m-a emoționat odată bunicul pe când povestea de bunica, după moartea ei, m-a umplut de fericire când bunicul celălalt, orb fiind îi căuta mâna bunicii să i-o sărute...Mă bucură că mama și tata au ajuns la frumoasa aniversare, a celor 25 de ani împreună.

La mulți ani dragii mei!

luni, 13 februarie 2012

Fragmente din Nichita Stănescu


Nu ştiu ce mi-a venit acum câteva minute, dar am vrut să-l recitesc pe Nichita...pun aici fragmente din poeziile lui!
"Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."

Cântec de dor- decembrie 1956


"Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii..."

Primăvara- februarie 1955

"Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!

Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase."

Dimineaţă marină

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.



"Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute."

Îmbrăţişarea
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

Poveste sentimentală


Întotdeauna a fost o plăcere să-l citesc pe domnul Nichita!

duminică, 12 februarie 2012

2 luni...



Am ajuns la două luni împreună, dar mă aştept să-mi spui că asta a fost...
Nu mi-e bine...mâine e o săptămână de când nu te-am văzut...Mi-e foarte dor...Sper să-mi treca urma de răceală care mă încercă de ieri, sper să dispară şi certurile astea dintre noi şi să te văd marţi...sper să ne fie bine...





Iar dacă nu..îţi mulţumesc pt ce a fost frumos şi pentru ce m-ai făcut să simt! Eşti într-adevăr un om cu sufletul frumos...

miercuri, 3 martie 2010

doamne, ce zi...



..........zbucium, multa circulatie, praf, caldura, cearta, tipete, nervi, alerta, dezorientare, lacrimi etc. O zi plina... in care totul e nebun, in care limbile ceasurilor se invart haotic, in care praful inunda strazile, copii scolile, iar soferii soselele. O zi in care toata lumea se grabeste, dar nimeni nu stie unde. O zi nebuna. Si azi nici makr nu e 13...oare pentru ca e luni...?! nu stiu cert e ca lumea astazi park a inebunit, parca nimeni nu mai poate sa stea o clipa sa admire o pasare sau cerul senin de vara. Am fost absorbita de aceasta zi si nevoita sa ma adaptez nebuniei prezete pana si in oxigenul ce-l inspiram. Acum pe seara parca lumea s-a mai domolit, dar zbuciumul inca imi alearga prin vene. Se apropie seara, o seara linistita sper. Caci maine vine iar si iar...Nu mai vreau o zi ca asta!!! nu mai vreau oameni care sa se grabeasca, nu mai vreau certuri, tipete, isterii, praf, soferi nervosi care claxoneaza dementi.
....Vreau si eu o zi in care lumea sa se "grabeasca incet" astfel incat sa aiba timp sa respire, sa admire un copil in parc, sa zambeasca, sa fie fericit. O zi calma, cu soferi civilizati, cu mai putin praf, cu...si cu... nu am decat sa-mi doresc o astfel de zi. Perfecta as putea spune, caci mereu trebuie sa fie cineva/ceva care sa strice momentul de linste al planetei........Undeva in zare se vede speranta unei zile noi, linistita...

De toamnă



Ce trist galop mai tremură în toamnă
Şi ce de praf aşteaptă pe alei
Un greier îşi cântă povara din vară,
Iar ploaia sărută buzele ei.

Ce tristă mirare în soare răsare
Şi ce de nori în cale-mi apar
Vorbeşti prea uşor despre trădare
Rămâi tu aici, eu de mâine dispar.

Ce trist galop, ce tristă mirare
Ce tremură-n soare, în toamnă răsare
Şi ce de praf, şi ce de nori
Aşteaptă în cale, apar alteori
Vorbeşti prea uşor despre povară
Un greier îşi cântă trădarea amară
Ploaia sărută buzele ei
Toamnă eu plec, iar tu fă cum vrei!


Fotografia nu-mi aparţine, sper să nu se supere că am folosit-o!